definiția salix definiție dex

iovi, s.m. Specie de salcie care crește prin pădurile de la munte (Salix capraea). [Var.: (rar) ióvă, -e s.f.] – Cf. sl. iva.

s. (BOT.; Salix capraea) (reg.) loză, mâțișoară, răchită, salcie.

s. m., pl. iovi

m. Specie de salcie care crește prin păduri umede. /<sl. iva

răchite, s.f. Nume dat mai multor specii de salcie cu frunze înguste și lunguiețe, cu ramuri subțiri și elastice, folosite ca material de împletit (Salix). [Pl. și: răchiți] – Din bg., scr. rakita.

s. (BOT.) 1. (Salix fragilis) lozie, mlajă, (reg.) plesnitoare, salcă, salcie, sălcică, sălcioară. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchițică, salcie, (reg.) străvăț. 3. răchită roșie (Salix purpurea) = lozie, mlajă, (reg.) răchițică, salcie. 4. răchită albă (Salix incana) = mlajă. 5. v. zalog.

s. v. iov, salcie, salcie, pletoasă, salcie, plângătoare, zălog.

s. f., pl. răchíte

f. 1) Arbust cu ramuri lungi, subțiri și flexibile, cu frunze înguste și alungite, cu flori dispuse în amenți, care crește mai ales pe malul apelor. 2) Nuiele din acest arbore din care se împletesc diferite obiecte (coșuri, scaune etc.); mlajă; lozie. ♢ Când va face plopul pere și ~a micșunele nici-odată. /<bulg., sb. rakita

sălcii, s.f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ♢ Salcie pletoasă (sau plângătoare) = varietate de salcie¹ cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: sálcii. – Var.: sálce s.f.] – Lat. salix, -icis.

s.f. v. salce¹.

s. (BOT.) 1. (Salix alba) (reg.) lozie, răchită. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchită, răchițică, (reg.) străvăț. 3. (Salix cinerea) zălog, (reg.) iovă, loză, răchită. 4. salcie pletoasă (Salix babylonica) = salcie plângătoare, (reg.) lozie, răchită, răchițică; salcie plângătoare (Salix babylonica) = salcie pletoasă, (reg.) lozie, răchită, răchițică.

s. v. iov, lozie, mlajă, răchită, răchită roșie, stâlpare.

s. f. (sil. -ci-e), art. sálcia (sil. -ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sălcii, art. sălciile (sil. -ci-i-)

f. Arbore sau arbust cu ramuri subțiri și mlădioase, cu scoarța moale, cu frunze înguste și alungite, cu flori galbene-verzui, grupate în amenți (mâțișori) și cu lemnul moale, folosit la fabricarea chibriturilor. ♢ ~-pletoasă sau ~-plângătoare salcie cu ramuri lungi, plecate spre pământ, cultivată ca plantă decorativă. [ G.-D. salciei; Sil. -ci-e] /<lat. salix, ~icis

s.m. (Reg.) Arbust înalt până la cinci metri, cu lujeri cenușii-verzui și frunze lanceolate (Salix cinerea). – Et. nec.

, zăloguri, s.n. (Pop.) Amanet, garanție, gaj, chezășie ♢ Expr. A-și lăsa pieile (sau pielea) zălog = a cădea în mâinile dușmanului, a-și pierde viața, a se lăsa omorât. ♦ Sechestru, ipotecă. 2. Obiect (rar persoană) lăsat ca garanție. – Din sl. zalogŭ.

s. (BOT.; Salix cinerea) salcie, (reg.) iovă, loză, răchită.

s. v. amanet, gaj, garanție, ipotecă, ostatic, sechestru.

s. m. /zăloágă s. f. (arbust), pl. zălógi/zăloáge

(amanet) s. n., pl. zălóguri/zăloáge

n. pop. Obiect de valoare lăsat sau luat drept garanție; amanet; gaj. A lăsa ~. [Pl. și zăloguri] /<sl. zalogu

s.n. 3. Zăloagă¹ (1).

, zălógi, s.m. Ostatic. (din sl. zalogŭ)

s.m. (arbust, v. zălog¹), pl. zălógi

s.f. (amanet, v. zălog²), pl. zălóguri / zăloáge