expr. (pop.) a ajuta / a favoriza o persoană nerecunoscătoare.
sănii, s.f. 1. Vehicul cu tracțiune animală sau autopropulsat, având în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier cu ajutorul cărora se deplasează prin alunecare pe zăpadă sau pe gheață. 2. Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurând o deplasare a mașinii, a sculei prelucrătoare ori a piesei de prelucrat. – Din bg. sani.
s. f. (sil. -ni-e), art. sánia (sil. -ni-a), g.-d. art. sániei; pl. sănii, art. săniile (sil. -ni-i-)
f. 1) Vehicul prevăzut cu două tălpi de lemn sau de fier, ce alunecă ușor pe zăpadă sau pe gheață. A se da cu ~a. 2) Organ de mașină-unealtă care, alunecând pe ghidaje, asigură deplasarea unor piese în direcția necesară. [G.-D. saniei; Sil. -ni-e] /<bulg. sani
s.f. – Vehicul de zăpadă. Sl. (bg., sb., slov., rus.) sani (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 325; Conev 70), pol. sanie, cf. ngr. σάνια (Meyer, Neugr. St., II, 56), alb. saje, mag. szán. – Der. săniuș (var. săniiș), s.n. (loc alunecos, de sanie; sport cu sania); săniat, s.n. (Trans., sportul cu sania).
(1) sâni, s.m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s.n. 1. S.m. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; piept. 2. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ♢ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S.m. Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul; spațiul dintre piept și cămașă sau bluză (în care se pot ține lucruri ca într-o pungă). ♢ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frică, de spaimă. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (definitie/ironic">ir.) a fi fățarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sânul lui Avram = a trăi bine, a fi fericit. A-și scuipa (sau, reg., a-și stupi) în sân, gest prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. 4. S.n. Locul din corpul femeii unde se formează și în care este purtat fătul; pântece. 5. S.n. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S.n. Fig. Parte interioară, parte centrală; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pământului. 7. S.n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf2. [Var.: (înv. și reg.) sin s.m. și n.] – Lat. sinus.
s. 1. (ANAT.) mamelă, piept, țâță, (prin Olt., depr.) zătoare. (~ la femei.) 2. piept. (Strânge copilul la ~.) 3. inimă, suflet. (Cu frica în ~.)
m. Fiecare dintre cele două organe de secreție a laptelui la femei, dispus în partea de sus a corpului; piept; mamelă. ♢ A trăi ca la ~ul mamei a huzuri de bine. /<lat. sinus
n. 1) Partea din față a corpului omenesc situată între brațe; piept. ♢ A fi (sau a umbla) cu frica în ~ a se teme mereu de ceva. 2) Spațiu dintre piept și cămașa încinsă la brâu. ♢ A sta cu piatra în ~ a aștepta momentul potrivit pentru a se răzbuna. A sta cu mâinile în ~ a nu face nimic; a pierde timpul în zadar. 3) Loc unde se nasc (după o veche credință populară) sentimentele omului. 4) Mediu în care activează cineva sau din care își trage originea. În ~ul naturii. /<lat. sinus
amortizoare, balcoane, baloane, bidoane, boxe, bretele, bubecși, coșuri, denivelări tectonice, foale, forme de relief, înaintare, lăptării, mamele, mere, pere și bretele, ochi, pectorali, piersici, plămâni, silicoane, țâțe, țâțoance, ugere.