sape, s.f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau puțin concavă, fixată aproape perpendicular într-o coadă de lemn. ♦ Sapă rotativă = mașină agricolă (cu tracțiune animală) care sfărâmă, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formată la suprafața pământului înainte de răsăritul plantelor. ♢ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căruia se sapă gaura de sondă. 3. Piesă metalică de la partea posterioară a afetului unui tun, care se înfige în pământ la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile unei case țărănești. – Lat. sappa.
s. 1. (Transilv.) târșiță. (Și-a cumpărat o ~ nouă.) 2. v. prășit. 3. (IND.) trepan. (Un tip de ~ folosită în exploatările petroliere.)
f. 1) Unealtă agricolă formată dintr-o lamă semicirculară de oțel, fixată pe o coadă de lemn și folosită la prășit. ♢ A trage (cu) ~a a prăși. ~a și lopata moartea. ~ rotativă mașină agricolă având ca organ de lucru discuri dințate, cu ajutorul cărora se distruge crusta solului. 2) Munca prășitului. A se duce la ~. [G.-D. sapei] /<lat. sappa
f. (la unele animale, mai ales la cai) Partea posterioară a trunchiului, de la șale până la baza cozii; crupă. /cf turc. sap, sb., bulg. sapa
s.f. – 1. Unealtă agricolă. – 2. Prașilă, prășire. – Mr., megl. sapă, istr. sope. Lat. vulg. sappa (Roensch, ZRPh., I, 414; Densusianu, Hlr., 197; Pușcariu 1512; Candrea, Elemente, 404; REW 9599), cf. it. zappa, fr. sape, sp. zapa, ngr. τσάπα (Cihac, II, 694), tc. capa (Popescu-Ciocănel 41). – Der. săpa, vb. (a prăși, a lucra cu sapa; a excava, a scobi, a scrijeli; a roade, a mînca; a găuri, a sfredeli), mr., megl. sap, poate direct din lat. vulg. sappāre (Pușcariu 1511; Tiktin); săpăcios, adj. (care se năruie, sfărîmicios); săpător, s.m. (muncitor cu sapa; soldat care sapă tranșee; sculptor, tăietor); săpătură, s.f. (prășire, muncă cu sapa; groapă, adîncitură; tăietură, sculptură); săpoi, s.n. (sapă mare, tîrnăcop); săpăligă, s.f. (sapă mică, greblă). Din rom. provin rut. sapa, s., sapaty, vb., sapanie, s., obsapaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 404), mag. szápoly, s., szápaly, s., și probabil alb. sëpatë „topor”.
, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a ruina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare.
vb. 1. v. excava. 2. v. prăși. 3. v. roade. 4. v. eroda. 5. v. sculpta. 6. a imprima, a întipări. (Vremea a ~ brazde adânci pe fruntea lui.)
tranz. 1) (solul) A lucra cu sapa (hârlețul sau alte unelte agricole). 2) (gropi, șanțuri etc.) A face prin adâncire în pământ și aruncarea lui în afară. 3) (cartofi, morcovi, sfeclă etc.) A scoate din pământ cu sapa (hârlețul sau alte instrumente agricole). 4) (desene, figuri, litere) A grava în piatră, în lemn etc. 5) fig. A face să se întipărească; a imprima. ~ urme adânci. 6) (maluri, dealuri etc.) A deteriora printr-o acțiune îndelungată și sistematică; a distruge treptat; a măcina; a roade. 7) fig. (persoane) A supune pe ascuns unor acțiuni de compromitere. /<lat. sapare