sape, s.f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau puțin concavă, fixată aproape perpendicular într-o coadă de lemn. ♦ Sapă rotativă = mașină agricolă (cu tracțiune animală) care sfărâmă, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formată la suprafața pământului înainte de răsăritul plantelor. ♢ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căruia se sapă gaura de sondă. 3. Piesă metalică de la partea posterioară a afetului unui tun, care se înfige în pământ la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile unei case țărănești. – Lat. sappa.
s. 1. (Transilv.) târșiță. (Și-a cumpărat o ~ nouă.) 2. v. prășit. 3. (IND.) trepan. (Un tip de ~ folosită în exploatările petroliere.)
f. 1) Unealtă agricolă formată dintr-o lamă semicirculară de oțel, fixată pe o coadă de lemn și folosită la prășit. ♢ A trage (cu) ~a a prăși. ~a și lopata moartea. ~ rotativă mașină agricolă având ca organ de lucru discuri dințate, cu ajutorul cărora se distruge crusta solului. 2) Munca prășitului. A se duce la ~. [G.-D. sapei] /<lat. sappa
f. (la unele animale, mai ales la cai) Partea posterioară a trunchiului, de la șale până la baza cozii; crupă. /cf turc. sap, sb., bulg. sapa
s.f. – 1. Unealtă agricolă. – 2. Prașilă, prășire. – Mr., megl. sapă, istr. sope. Lat. vulg. sappa (Roensch, ZRPh., I, 414; Densusianu, Hlr., 197; Pușcariu 1512; Candrea, Elemente, 404; REW 9599), cf. it. zappa, fr. sape, sp. zapa, ngr. τσάπα (Cihac, II, 694), tc. capa (Popescu-Ciocănel 41). – Der. săpa, vb. (a prăși, a lucra cu sapa; a excava, a scobi, a scrijeli; a roade, a mînca; a găuri, a sfredeli), mr., megl. sap, poate direct din lat. vulg. sappāre (Pușcariu 1511; Tiktin); săpăcios, adj. (care se năruie, sfărîmicios); săpător, s.m. (muncitor cu sapa; soldat care sapă tranșee; sculptor, tăietor); săpătură, s.f. (prășire, muncă cu sapa; groapă, adîncitură; tăietură, sculptură); săpoi, s.n. (sapă mare, tîrnăcop); săpăligă, s.f. (sapă mică, greblă). Din rom. provin rut. sapa, s., sapaty, vb., sapanie, s., obsapaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 404), mag. szápoly, s., szápaly, s., și probabil alb. sëpatë „topor”.
, șape, s.f. Strat (de bitum, de asfalt etc.) care se așterne pe suprafața unui element de construcție pentru a-l impermeabiliza. – Din fr. chape.
f. Strat dintr-un produs hidrofug aplicat pe unele elemente de construcție pentru a le impermeabiliza. ~ de beton. ~ de ciment. /<fr. chape
s.f. Strat (de bitum, de asfalt etc.) care se toarnă pe suprafața unui element de construcție pentru a-l impermeabiliza. [< fr. chape].
s. f. 1. strat superficial de bitum, de asfalt etc. destinat a impermeabiliza un element de construcție. 2. (metal.) învelitoare în care se fixează formele în turnătorie. (< fr. chape)