num. card., s.m. 1. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ♢ (Adjectival) Au trecut șapte ani de atunci. ♢ Expr. A lua șapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla pe șapte cărări = a fi beat. A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ♢ (Substantivat) Scrie un șapte. ♢ Expr. Bea (sau mănâncă) cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult. A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Tomul șapte. ♢ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șapte ori pe atâta. (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șapte pâini. 2. S.m. Compus: (Bot.) șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) șépte num. card.] – Lat. septem.
s. 1. (reg.) șeptar. (A luat un ~ la fizică.) 2. șeptar, (reg.) șeptacă, (fam.) șeptic. (Un ~ de treflă.)
num. card. Șase plus unu. ~ cărți. ♢ ~-degete plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze alungite, zimțate, și cu flori purpurii, care crește prin locuri umede. /<lat. septem
m. 1) Număr constând din șapte unități. Adunați ~ cu cinci. ♢ A bea (sau a manca) cât ~ a bea sau a mânca foarte mult. A nu se da pe ~ a se afla în plină putere (fizică sau intelectuală). 2) Cifra 7 sau VII. 3) Obiect marcat cu aceasta cifră. /<lat. septem
num. – Număr între șașe și opt. – Var. Mold. șepte. Mr. șapte, megl. șapti, istr. sǫpte. Lat. sĕptem (Pușcariu 1514; REW 7830), cf. vegl. sapto, it. sette, prov., cat. set, fr. sept, sp. siete, port. sete. – Der. șeptar, s.m. (carte de joc de șapte puncte); înșeptit, adj. (multiplicat cu șapte); șeptime, s.f. (a șaptea parte).