definiția sarturi definiție dex

sarturi, s.n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta.

s. n., pl. sárturi

n. Parâmă folosită pentru fixarea catargelor. /< it. sarta, turc. sart, ngr. sártia

s.n. Frânghie care servește la fixarea și întărirea catargelor de bordurile navei. [Pl. -turi. / < it. sarta].

s. n. (mar.) parâmă care servește la fixarea și întărirea catargelor de bordurile navei. (< it. sartia)

interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură dată cu palma. – Onomatopee.

interj. pleosc. (~!, i-a tras o palmă.)

s. v. acord, aranjament, clauză, combinație, condiție, contract, convenție, datină, dispoziție, fel, hotărâre, înțelegere, învoială, învoire, legământ, obicei, ordin, pact, poruncă, prevedere, punct, regulă, rânduială, rost, socoteală, stipulare, stipulație, termen, tipic, tradiție, tranzacție, uz, uzanță.

interj.

s. n., pl. șárturi

interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de o lovitură dată cu palma). /Onomat.

n. înv. Obicei care se transmite din generație în generație; datină. ♢ După ~ după o regulă statornicită; după obicei. Pe ~ într-o anumită succesiune; pe rând. /<turc. șart

, șárturi, s.n. (pop.) 1. rânduială, uzanță; tradiție, datină. 2. rost, socoteală, tâlc, noimă. 3. (în loc. adv.) pe șart = în ordine, pe rând, metodic. 4. (înv.) dispoziție, hotărâre, stipulație; convenție, învoială.

s.n. – 1. Rînduială, regulă, tradiție. – 2. Sens, logică. Tc. (arab.) șart (Șeineanu, II, 335; Meyer 399; Lokotsch 1861), cf. alb., sb. sart.

interj. – Imită zgomotul produs de o lovitură cu palma. – Var. jart. Creație expresivă.

, șarturi, s.n. 1. Rânduială, uzanță, tradiție, datină. 2. Rost, socoteală, tâlc. ♢ Loc. adv. Pe șart = în ordine, pe rând. – Din tc. șart