s. 1. gură, sărutare, (pop. și fam.) pupătură, țoc, (fam. și în limbajul copiilor) pusi, (fam.) pup. (I-a dat un sărut.) 2. sărutare, sărutat, (pop. și fam.) pupare, pupat, pupătură, țocăit, (Ban., Transilv. și Maram.) țucare, țucat, (înv.) sărutătură. (Gata cu sărutul!)
sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ♢ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare.
vb. (pop. și fam.) a (se) pupa, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) țuca, (fam.) a (se) țucăi. (S-au ~ pe buze.)
vb., ind. prez. 1 sg. sărút, 3 sg. și pl. sărútă
tranz. A atinge (ușor) cu buzele (în semn de dragoste, de respect, de afecțiune sau de umilință). ♢ Cine nu are ochi negri sărută și albaștri se spune despre cel care, neavând ceea ce dorește, se mulțumește cu ceea ce are. Sărut mâna! formulă de salut adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. /<lat. salutare
intranz. A face (concomitent) schimb de săruturi (cu cineva). /<lat. salutare
vb. – 1. (Înv.) A saluta. – 2. A pupa. – Mr. sărut(are). Lat. salutāre (Pușcariu 1528; REW 7556; Șeineanu, Semasiol., 188; Densusianu, GS, II, 20). De uz general, mai puțin Banatul (ALR, I, 79). – Der. sărut, s.n. (sărutare); sărutat (var. sărutătură), s.n. (înv., salut; pupat).