scái (-i),
s.m. –
1. Nume generic al
plantelor cu
spini sau
țepi,
asemănătoare cu
ciulinul. –
2. Numele diferitelor plante: Cirsum lanceolatum,
Onopordon acathium, Eryngium planum, E.
campestre,
Carduus nutans, C.
Acanthoides etc. – Mr.
scăliu, megl.
scal’.
Origine incertă.
Probabil din lat. *
squaleus „
dur,
incult,
sec”, din
squaleo,
formă cerută și de sp.
escajo,
port.
escalheiro (REW 8197a).
Rom.
presupune o
reducție de
tipul *
scalius care pare
normal. Der. din sb.
čkalj, general admisă (Cihac, II, 328; Tiktin;
Candrea; Scriban) nu pare
posibilă fonetic; și, în
afară de aceasta, e
vorba de un
împrumut din
nom. Der. din gr. σϰαλίας (Diculescu,
Elementele, 484), nu pare
convingătoare. – Der.
scăiecior, s.m. (
ciulin; Trans.,
sticlete),
pentru al
cărui ultim sens cf. fr.
chardonneret, sp.
cardelina;
scăier, s.m. (Bucovina,
sticlete);
sca(i)ete (var.
scă(i)ete), s.m. (
ciulin);
scăiuș, s.m. (
plantă,
Dipsacus pilosus);
scăiețos, adj. (
plin de
scaieți).