vb. IV. v. chelălăi.
vb. a chelălăi, a scheuna, (reg.) a țilăi. (Câinele ~.)
vb., ind. prez. 3 sg. schélălăie
pers. 3 schélălăie intranz. 1) (mai ales despre câini) A scoate sunete ascuțite, dese și repetate. 2) fig. fam. (despre copii) A plânge cu sughițuri dese și repetate. /s + a chelălăi