sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. sclipuiáscă
tranz. 1) (stări, avere) A aduna cu greu, puțin câte puțin; a înjgheba. 2) pop. A face în grabă din materiale aflate la îndemână; a înjgheba; a închipui; a înfiripa; a improviza. /Orig. nec.
sclipuiésc, vb. IV (înv.; despre o construcție sau o parte a ei) a bolti, a arcui.