definiția scobire definiție dex

scobiri, s.f. Acțiunea de a (se) scobi și rezultatul ei. – V. scobi.

s. 1. v. găurire. 2. (MIN.) havaj, havare. (~ într-un zăcământ.)

s. f., g.-d. art. scobírii; pl. scobíri

scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

vb. 1. v. găuri. 2. v. excava. 3.(MIN.) a hava. (A ~ într-un zăcământ.) 4. a (se) măcina, a (se) mânca, a (se) roade, a (se) săpa. (Apa ~ malul.) 5. v. scociorî. 6. (reg.) a se scodoli. (Se ~ între dinți.)

vb. v. adânci, căsca, ciopli, cresta, deschide, dezghioca, răzui, râcâi, săpa, scotoci, scrijeli, sculpta, tăia, zgâria.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 sg. și pl. scobeáscă

tranz. (obiecte de lemn sau de alt material) A lăsa vid în interior, scoțând o parte din materiale; a exciza; a evida. ~ un trunchi. /Din scoabă

intranz. A căuta insistent; a scotoci. ~ în buzunare. ♢ ~ în nas (sau în dinți) a-și curăța nasul (sau dinții). /Din scoabă