definiția scofalcire definiție dex

scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ♢ Tranz. Boala l-a scofâlcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

vb. a se descărna. (Obrazul i s-a ~.)

vb. v. burduși, coji, coșcovi, defor-ma, scoroji, strâmba.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scofâlcésc, imperf. 3 sg. scofâlceá; conj. prez. 3 sg. și pl. scofâlceáscă

tranz. A face să se scofâlcească. /Orig. nec.

intranz. 1) (despre persoane) A se trage la față prin slăbire excesivă. 2) (despre obiecte din lemn, carton, piele etc.) A-și pierde forma inițială (din cauza căldurii sau/și a vechimii); a se deforma prin încovoiere; a se scorogi. /Orig. nec.

s.f. Acțiunea de a (se) scofâlci și rezultatul ei. – V. scofâlci.

s. descărnare. (~ obrazului.)

s. v. burdușire, cojire, coșco-vire, deformare, scorojire, strâmbare.

s. f., g.-d. art. scofâlcírii; pl. scofâlcíri