scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ♢ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.
vb. v. crește, declanșa, dezlănțui, fortifica, isca, izbucni, îndrepta, înfiripa, însănătoși, întări, întrema, înzdrăveni, lecui, normaliza, porni, răscula, răzvrăti, reconforta, redresa, reface, restabili, revolta, ridica, stârni, tămădui, tonifica, vindeca.
intranz. 1) A trece de la o stare de somn la cea de veghe; a se trezi; a se deștepta. ~ la ora șapte. ♢ ~ din morți a învia. 2) A lua poziție verticală; a se ridica în picioare. ~ de pe scaun. ♢ ~ din pat (sau după o boală) a se însănătoși. /<ngr. excubulare
intranz. 1) A face să se scoale. 2) fig. (persoane) A atrage într-o acțiune amplă de interes comun; a mobiliza. ~ tot satul. /<lat. excubulare
vb. – 1. A ridica, a înălța, a urca. – 2. A îndrepta, a desface, a pune drept. – 3. A deștepta, a trezi. – 4. (Refl.) A se trezi, a se deștepta. – 5. (Refl.) A se ridica, a se porni. – 6. (Refl., înv.) A se ridica din morți, a învia. – 7. (Refl.) A se excita, a fi încins. – Mr. scol, sculare, megl. scol, sculari, istr. scolu. Origine obscură. Nu încape îndoială că este cuvînt identic cu it. collare „a urca și a coborî cu ajutorul unei sfori”, sicil. kuḍḍari „a traversa”, prov. colar „a ridica vela” (cf. REW 2041), care sînt considerate ca provenind dintr-un lat. *collāre, din gr. ϰολάζω. Probabil trebuie să se pornească de la lat. *collum „gît” în sensul de „înălțime, eminență”, ca în lat. collis, cf. succollāre „a se urca în cîrcă” (der. directă din succollāre, Candrea, Éléments, 74, nu este posibilă și a fost abandonată chiar de autorul ei). Lat. *collāre › alb. skul „a elibera” (Weigand, BA, III, 112; cf. REW 2990) nu pare clară. În general, se pornește de preferință de la un lat. *excubulāre „a scoate din vizuină”, termen de vînătoare (Pușcariu, Conv., lit., XXXV, 16; Pușcariu 1559; Pușcariu, Studii și notițe filologice, 74; Philippide, I, 357; Pascu, I, 154; Rosetti, I, 171), imposibil din punct de vedere semantic și fonetic (ideea semantică nu este cea de „a scoate”, ci de „a ridica”; *excŭbŭlo nu putea da scol). Celalalte explicații sînt la fel de imposibile: din lat. *excollocāre (Cihac, I, 146; Koerting 3366; Crețu 365; cf. contra Densusianu, Rom., XXXIII, 285); din lat. *excollevāre (Diculescu, Originile limbii romîne, București 1907, 54; Pascu, Beiträge, 11); din lat. extollĕre (Geheeb 34); din sl. raskoliti, cf. răscoli (Philippide, Principii, 107). Der. sculat, s.n. (trezit); sculătoare, s.f. (orhidee, Orchis papilionacea, Orchis morio); sculățel, adj. (sălțăreț, vioi); sculăreț, adj. (priapic); sculătură, s.f. (înv., înviere).
, școli, s.f. 1. Instituție de învățământ public, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; p. ext. activitate legată de această instituție; învățătură, învățământ. ♦ Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătură, experiență dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. ♢ Expr. A face școală = a avea un număr de adepți. – Din bg., scr., rus. škola, pol. skola.
s. 1. învățătură, studiu. (A plecat la ~.) 2. (PED.) școală elementară v. școală primară; școală primară = școală elementară; școală secundară v. liceu. 3. (POL.) școală societară v. fourierism.
s. f., g.-d. art. șcólii; (instituții, curente) pl. școli
f. 1) Instituție de învățământ elementar. 2) Instituție de învățământ specializată. ~ muzicală. 3) Clădire unde se află această instituție. 4) Totalitate a instituțiilor de învățământ de toate treptele; sistem de învățământ. ♢ ~ superioară denumire comună pentru întreg sistemul de învățământ superior. 5) fig. Proces de acumulare a cunoștințelor dintr-un domeniu. A face ~. 6) Curent într-un domeniu de activitate, având mai mulți adepți. ~a flamandă. [G.-D. școlii] /<sb. škola, pol. szkola
s.f. – Instituție de învățămînt. – Mr. sculie, scul’ó, megl. sculó. Lat. schola, prin intermediul sl. škola (Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Densusianu, GS, VI, 363), cf. bg., sb. škola, pol. szkola, mag. iskola › var. Trans. ișcoală (Treml., Magyar nyelvör, XXIX, 25; Gáldi, Dict., 167). Dialectele, din ngr. Der. școlar, adj. (privitor la școală); școlar, s.m. (elev); școlăriță, s.f. (elevă); școlăresc, adj. (școlar); școlărește, adv. (ca elevii); școlări, vb. (a studia, a învăța la școală); școlăret, s.n. (grup de elevi); școler(iu), s.m. (Trans., elev), cf. germ. Schüller. Din rom. provine bg. školar (Capidan, Raporturile, 234).