(1, 2) scorțari, s.m., (3) scorțare, s.n. 1. S.m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S.m. Scorțărel. 3. S.n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.
s. (ORNIT.) 1. (Certhia familiaris) scorțăraș, scorțărel, (reg.) cojaiță, cojar, cojoaică, pasăre-mânuitoare. 2. (Sitta europeaea caesia) (reg.) bocănitoare, cățărătoare, ciocârleț, țiclău, țiclete, țoi, ciocănitoare-mică.
m. Pasăre migratoare, insectivoră, de talie mică, cu ciocul în formă de sabie, cu gâtul alb și cu pântecele galben; țiclete. /scoarță + suf. ~ar
adj. (reg.) care are o nuanță din penajul scorțarului, definitie/ciocârleț">ciocârlețului (v.).