scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.
vb. 1. v. absolvi. 2. a dispensa. (Îl ~ de gimnastică.) 3. a slăbi. (~-mă cu întrebările!)
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 sg. și pl. scuteáscă
tranz. A elibera de îndatoriri. ~ de impozit. ♢ ~ește-mă, te rog! lasă-mă, te rog, în pace; slăbește-mă, te rog! /Din scut
s.n. – Țurțure, ciucure de gheață. Poate legat de sl. skutŭ „marginea, bordura unei haine” (Scriban).