expr. (pop.) a fi impotent
seci, adj. 1. Lipsit de apă; care a secat, s-a uscat. Albia seacă a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. arid, neproductiv. ♢ Tuse seacă = tuse uscată, fără expectorație. Timbru (sau sigiliu) sec = urmă de ștampilă în relief, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială, fără tuș. 2. În care nu se află nimic; gol, deșert. ♢ Nucă seacă = nucă fără miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fără rezonanță. Ochi sec = orbită goală a ochiului. ♢ Expr. (Substantivat) A înghiți în sec = a) a înghiți fără a avea ceva în gură; b) a se reține de la ceva, a fi nevoit să-și înfrâneze o dorință. ♦ (Pop.; despre părțile corpului) Atrofiat, paralizat. Mână seacă. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, fără folos. ♢ Loc. adv. În sec = în zadar, fără rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fără minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de căldură; aspru, tăios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.
adj., s. v. bleg, incapabil, infirm, invalid, nătăfleț, nătărău, nătâng, necapabil, neghiob, neputincios, nerod, netot, prăpădit, prost, prostănac, schilod, slăbănog, stupid, tont, tontălău.
adj. v. aspru, atrofiat, costeliv, degenerat, deșert, flămând, flămânzit, gol, înfometat, jigărit, nefertil, neîncărcat, nemâncat, neproductiv, neroditor, nesătul, paralizat, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, răstit, ridicat, sărac, secetos, sfrijit, simplu, slab, slăbănog, steril, sterp, uscat, uscățiv, vid.
adj. 1. v. secat. 2. v. arid. 3. v. uscat. (Tuse seacă.) 4. găunos, gol. (Nuci ~.) 5. (Transilv.) secăreț, (Olt.) secățiu. (Boabe de cereale ~.) 6. (reg.) sterp. (Varză seacă.)
1) Care este lipsit de apă sau de umezeală; uscat. Teren ~. ♢ Tuse seacă tuse fără expectorație. Ger ~ ger uscat, fără zăpadă. Vin ~ vin nealcoolizat. A mânca de ~ a posti. 2) și fig. Care nu are nimic în interior; gol; deșert. Nucă seacă. ♢ Cap ~ om prost. În ~ a) în gol; b) în zadar. A înghiți în ~ a) a înghiți fără a avea ce înghiți; b) a-și înfrâna o dorință. 3) (despre membre) Care nu funcționează; atrofiat. Mână seacă. 4) și adverbial (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsă de căldură sufletească; rece. /<lat. siccus
adj. – 1. Uscat, fără apă. – 2. Gol, deșert. – 3. Privat, lipsit de. – 4. Prost, obtuz, tont. – 5. (Trans.) Slab, descărnat. – Mr., istr. sec, megl. seac. Lat. sĭccus (Pușcariu 1569; REW 7897), cf. it. secco, prov., fr., cat. sec, sp., port. seco. Pentru ultimul sens, cf. ALR, I, 62. – Der. sec, s.n. (post, mîncare de post); seca, vb. (a usca, a deseca; a goli, a evacua; a se epuiza), mr. sec, sicare, istr. sec, din lat. sĭccāre (Pușcariu 1570; REW 7894); secăciu (var. secățiv), adj. (uscățiv), var. ca uscățiv; secăciune, s.f. (uscăciune, secetă), pe care Candrea îl derivă din lat. sĭccatiōnem; secătui, (a epuiza); secătură, s.f. (fleac, moft, plantă; tont; meseriaș, netrebnic); secetă, s.f. (uscăciune), probabil de la *secet ‹ seca, ca tunet ‹ tuna, urlet ‹ urla etc. (der. din lat. sĭccĭtas, susținută de Cihac, I, 251; Candrea, Éléments, 27; Pușcariu 1576; REW 7896, este improbabilă deoarece ne-am fi așteptat la un *secetate); secetos, adj. (sec, arid). – Din rom. provin în mag. szék „vad” (Drăganu, Dacor., VII, 199), szécita „secetă” (Edelspacher 23).