, semănături, s.f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna1 + suf. -ătură.
s. (AGRIC.) 1. însămânțare, însă-mânțat, semănare, semănat, (reg.) sămânțare. (Vremea ~ilor.) 2. (concr.) (reg.) semeniș. (~ile erau în pârgă.)
s. v. afinitate, analogie, apropiere, asemănare, concordanță, corespondență, înrudire, potriveală, potrivire, similaritate, similitudine.
s. f., g.-d. art. semănătúrii; pl. semănătúri