sesii, s.f. Denumire dată în evul mediu, în Transilvania, lotului de pământ, parte dintr-un domeniu, asupra căruia țăranul dependent avea drept de posesiune în schimbul rentei către stăpânul feudal și care putea fi transmis ereditar. – Din lat. sessio.
s. (IST.) delniță, jirebie. (Forma de proprietate numită delniță era cunoscută în Moldova sub numele de jirebie și în Transilvania sub numele de ~.)
s. f. (sil. -si-e), art. sésia (sil. -si-a), g.-d. art. sésiei; pl. sésii, art. sésiile (sil. -si-i-)
, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s.n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S.n. Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S.n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.
n. Întindere mare și netedă de pământ, situată la o altitudine mică; câmpie. /<lat. sessus, ~a, ~um
rar (despre forme de relief) Care este întins și neted; plat. Câmp ~. /<lat. sessus, ~a, ~um
adj. – Plan, neted. – Var. șeț. Lat. sĕssus (Pușcariu 1586; REW 7882), cf. alb. šeš (după REW rom. ar proveni din alb., opinie nefondată); cf. și ședea. – Der. șeș, s.n. (cîmpie); șest, s.n. (parte netedă a unui obiect; Banat, șes), a cărui explicație pare dificilă (după Candrea, dintr-un lat. *sĕssĭtum); șestină (var. șeștină), s.f. (Olt., Trans., șes, cîmpie).