, sfâșieri, s.f. Acțiunea de a sfâșia și rezultatul ei; sfâșietură. ♦ Locul unde s-a sfâșiat ceva; spărtură, gaură; sfâșietură. [Pr.: -și-e-] – V. sfâșia.
s. 1. ciopârțire, stârtecare, (pop. și fam.) căsăpire, (Mold. și Bucov.) hăcuire. (~ unui animal, la tăiere.) 2. sfârtecare, (înv. și reg.) mursecare. (~ cuiva de către animalele sălbatice.) 3. rupere, spintecare, spintecat. (~ unui material textil.)