sfârâiri, s.f. Acțiunea de a sfârâi și rezultatul ei. – V. sfârâi.
pers. 3 sfấrâie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ♢ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -âi.
pers. 3 sfârâie intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic continuu și ascuțit (cauzat de o mișcare); a face „sfâr”. Fusul sfârâie. ♢ Fuge de-i sfârâie călcâiele fuge foarte tare. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific ușor în timpul arderii; a șâșâi. 3) (despre alimente puse la prăjit) A produce un zgomot șuierător caracteristic (cauzat de evaporarea apei aflate în aliment). 4) (despre gaze care ies sub presiune printr-un orificiu îngust) A produce un zgomot șuierător, înăbușit; a fâsâi. 5) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei; a face „sfârr-sfârr”; a țârâi. /sfâr + suf. ~âi