sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi.
vb. v. biciui, priza, smiorcăi, șfichiui, trage.
vb., ind. prez. 1 sg. sfârcâi/sfârcâiésc, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 sg. și pl. sfârcâie/sfârcâiáscă