sfecle, s.f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase și cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roșie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ♢ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită și frunze mari, oval-alungite; rădăcinile conțin 14-22% zahăr și sunt utilizate în industria zahărului și a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conținut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris) – Din sl. sveklŭ.
s. (BOT.) 1. (Beta) (prin Maram.) burac, (Mold.) pangea. 2. sfeclă furajeră (Beta vulgaris) = (reg.) ripă.
f. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru rădăcina cărnoasă, albă sau roșie, folosită în alimentație, în industrie și ca nutreț. ~ de zahăr. [G.-D. sfeclei; Sil. sfe-clă] /<bulg. sveklo
s.f. – Nap (Beta vulgaris). Mgr. σεῦϰλον, probabil prin intermediul sl. sveklŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 382; Vasmer, Gr., 139; Conev 48), cf. slov., ceh. svekla, rus. cvelklja, mag. czékla, ngr. σφέϰλι. – Der. sfecli, vb. (a o păți, a se speria, a fi surprins) pare a fi cuvînt de origine diferită, confundat cu sfeclă (după Cihac, II, 337 în loc de *sfetli, din sl. svĕtliti „a luci”, care nu se explică semantic, der. din sfeclă › „a deveni roșu ca sfecla”, general admisă, nu este probabilă, căci a înroși nu este semn caracteristic al fricii).