, șfichiuiesc, vb. IV. Tranz. A atinge cu șfichiul (II 1), a lovi scurt; p. ext. a biciui, a plesni. ♦ Fig. A înțepa cu vorba, a ironiza, a persifla. [Pr.: -chiu-i] – Șfichi + suf. -ui.
vb. 1. a biciui, (reg.) a sfârcâi, a zbiciui, a zbiciula, (înv.) a smicura. (~ caii.) *2. (fig.) a atinge, a împunge, a înțepa, a pișca. (Îl ~ cu vorba.)
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șfichiuiésc, imperf. 3 sg. șfichiuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șfichiuiáscă
tranz. 1) A atinge cu șfichiul biciului. 2) fig. A înțepa cu vorba; a lua peste picior. [Sil. -chiu-i] /șfichi + suf. ~ui
intranz. A face (concomitent) schimb de lovituri ustu-rătoare (cu cineva). [Sil. -chiu-i] /șfichi + suf. ~ui
, șfichiuiri, s.f. Acțiunea de a șfichiui și rezultatul ei. – V. șfichiui.
s. biciuire, șfichiuitură, (rar) biciuială. (~ cailor.)
s. v. ironizare, persiflare, zefle-misire.
s. f., g.-d. art. șfichiuírii; pl. șfichiuíri