sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare.
vb. 1. a brava, a desfide. (~ moartea.) 2. a brava, a înfrunta, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.)
vb., ind. prez. 1 sg. sfidéz, 3 sg. și pl. sfideáză
tranz. (persoane, lucruri) A înfrunta cu dispreț (neglijând pericolele); a desfide. /<it. sfidare
vb. – A desfide. It. sfidare. – Der. sfidător, adj. (provocator).