s.n. v. asfințit.
sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost invocat harul divin pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.
adj. (BIS.) 1. canonizat, (livr.) sacrat, sanctificat. (Mucenic ~.) 2. târnosit. (Biserică ~.)
adj. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. HIROTONISIT. HIROTONIT. ÎMBĂTAT. TUR-MENTAT.
sfințituri, s.f. (Rar) Faptul de a sfinți1; (concr.) obiect sfințit. – Sfinți1 + suf. -tură.
s. v. hirotonie, hirotonire, hiro-tonisire.
s. f., g.-d. art. sfințitúrii; pl. sfințitúri