s.n. 1. Faptul de a sforăi; zgomotul produs de cel care sforăie. 2. Zgomot pe care-l fac caii suflând neliniștiți pe nări. – V. sforăi.
s. 1. sforăială, sforăitură, (rar) sforăire, (reg.) horcăială, horcăit, horcăitură, (Mold. și Bucov.) horăit, horăitură. (~ul unei persoane.) 2. fornăială, fornăit, sforăială, sforăitură. (~ul cailor.)
n. 1) v. A SFORĂI. 2) Zgomot caracteristic produs de un om sau de un animal (mai ales cal) care sforăie. /v. a sforăi
s. f. (sil. -ră-i-), g.-d. art. sforăitúrii; pl. sforăitúri