definiția silnicii definiție dex

silnici, -ce, adj., s.m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit² (1). ♢ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplică pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit² (2). II. S.m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĩnĩkŭ.

adj. 1. forțat, impus, silit. (Muncă ~.) 2. brutal, forțat, violent. (Mijloace ~.) 3. v. abuziv. 4. v. afectat.

adj. v. anevoios, dificil, grabnic, grăbit, greoi, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit.

s. (BOT.; Glechoma hederaceum) (reg.) nejelnică, orbalț, prelungoasă, prelunjoară, rărunchioasă, rotunjoară, coarda-ielelor, piperul-apelor, (înv.) pristenior.

s. v. siluitor.

adj. m., s. m., pl. sílnici; f. sg. sílnică, pl. sílnice

1) Care se face în silă, cu neplăcere, fără tragere de inimă. 2) Care se face cu de-a sila, prin constrângere; forțat. 3) rar Care este greu (de făcut, de rezolvat); cu dificultăți; anevoios. /<sl. siliniku

f. Plantă erbacee cu tulpină târâtoare, păroasă, ale cărei frunze și flori sunt folosite în scopuri medicinale. /<sl. siliniku

silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic.

vb. v. constrânge, face, forța, îngre-țoșa, obliga, scârbi, sili, sparge, strica, viola.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. silniceáscă

tranz. 1) A supune în mod silnic. 2) (ființe) A pune cu forța (să facă ceva); a forța; a constrânge; a sili. 3) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura, încălcând grav starea firească; a stâlci; a poci; a schingiui. /Din silnic

silnicii, s.f. 1. Constrângere, oprimare, violență; abuz, samavolnicie; silă (2). 2. (Înv.) Putere, forță. – Silnic + suf. -ie.

s. 1. v. forță. 2. v. abuz.

s. v. asuprire, exploatare, forță, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, putere, urgisire.

s. f., art. silnicía, g.-d. art. silnicíei; pl. silnicíi, art. silnicíile

f. 1) Caracter silnic. 2) Acțiune arbitrară care încalcă drepturile și voința altora; samavolnicie. /silnic + suf. ~ie