siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Astăzi rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”.
vb. a batjocori, a necinsti, a viola, (Transilv.) a căzni, (înv.) a rușina, a sili, a spurca, (țig.) a pângări. (A ~ o femeie.)
vb. v. altera, constrânge, contraface, deforma, denatura, escamota, face, falsifica, forța, încălca, măslui, mistifica, nesocoti, obliga, răstălmăci, sili.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiésc, imperf. 3 sg. siluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. siluiáscă