s.n. (Fon.) Asimilare progresivă a vocalelor dintr-un cuvânt, întâlnită în limbile turco-tătare; armonie vocalică. – Din fr. synharmonisme.
n. Fenomen de limbă care constă în asimilarea progresivă a vocalelor în cadrul unui cuvânt de către vocala primei silabe; armonie vocalică. /<fr. synharmonisme
s.n. Asimilare progresivă a vocalelor dintr-un cuvânt, întâlnită în limbile turco-tătare; armonie vocalică. [< fr. synharmonisme].