(2) singurătăți, s.f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate.
s. 1. v. izolare. 2. pustietate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)
s. f., g.-d. art. singurătății; (locuri, perioade) pl. singurătăți