, sintaxe, s.f. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. ♢ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor stilistice ale limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei; sintactică poetică. ♦ Parte a logicii simbolice care constituie expunerea derivării expresiilor logice. – Din fr. syntaxe, lat. syntaxis.
f. 1) Totalitate a tipurilor de îmbinare a cuvintelor și a modelelor de construire a propozițiilor. 2) Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul îmbinării cuvintelor în procesul vorbirii. ♢ ~ poetică totalitate a procedeelor sintactice cu ajutorul cărora se creează efecte stilistice. [G.-D. sintaxei] /<ngr. sintaxix, lat. syntaxis, fr. syntaxe
s.f. 1. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește reguli privitoare la construirea propozițiilor și a frazelor. ♢ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei. 2. Parte a semioticii care studiază construcțiile formale, modul în care semnele se leagă între ele; sintactică. [< fr. syntaxe, cf. lat., gr. syntaxis < syn – cu, taxis – ordine].
s. f. 1. parte a gramaticii care studiază regulile privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. o ~ poetică = ansamblu de procedee stilistice care, folosind topica propoziției și a frazei, sporesc expresivitatea limbii literare. 2. parte a semioticii care studiază construcțiile formale, modul în care semnele se leagă între ele; sintactică. 3. ~ decorativă = ansamblul regulilor compoziției decorative. 4. (inform.) ansamblul regulilor ce descriu modul de alcătuire a programelor conexe. (< fr. syntaxe, lat., gr. syntaxis)