, șiretenii, s.f. Însușirea de a fi șiret2; faptă sau vorbă șireată; viclenie, perfidie, șireție. – Șiret2 + suf. -enie.
, șiretenii, s.f. (Pop.) Desfășurare, curs (al unei întâmplări, al unei situații), istorisire cu multe peripeții; p. ext. relatare a unei întâmplări, a unei situații etc.; tărășenie. [Var.: șiriténie s.f.] – Cf. șir.
s. 1. v. șmecherie. 2. v. subterfugiu.
s. v. curs, desfășurare, dezvol-tare, evoluție, mers, succesiune, șir, șirag.