, sitari, s.m. Pasăre călătoare de mărimea unui porumbel, cu ciocul lung, drept și subțire și cu pete cafenii, căutată de vânători pentru carnea ei gustoasă (Scolopax rusticola). – Et. nec.
s. (ORNIT.) 1. (Scolopax rusticola) (rar) becață, (reg.) ciocănea, farfadoi, soloancă, șnep, taloancă, pasărea-ciobanului, pasărea-pamân-tului. 2. sitar-de-mal (Limosa limosa) = (reg.) fluierar, fluierici; sitar-negru (Plegadis falcinellus) = țigănuș.
m. Pasăre migratoare, de talie mică, cu cioc lung și subțire și cu penaj cafeniu, vânată pentru carnea ei gustoasă. /Orig. nec.
s.m. – Pasăre călătoare (Scolopax rustica). Origine incertă. Der. din sl. sitije „stuf”, cf. pol. sitowiec „codobatură” (Miklosich, Lexicon, 841; Cihac, II, 345; Conev 55) este dificilă fonetic. Legătura cu sită „ciur” a fost sugerată în mod repetat, explicitîndu-se prin forma cozii (Hiecke, Neubildung, 118), zgomotul produs cu aripile (R. Rieger, Miscellanea Schuchardt, 4) sau prin găurile pe care le face cu ciocul în căutare de viermi (Tiktin; Candrea). Ultima explicație pare posibilă, dar este mai probabilă legătura cu ngr. σιτάρι „grîu”, σιτευτός „grăsime”, σιταρήθρα „ciocîrlie”, din gr. σιτεύω „a se îngrășa”. Gr. ψιττάζω „a sîsîi” este improbabil (Scriban).