, smeriri, s.f. (Înv.) Faptul de a (se) smeri; atitudine umilă, supusă, cucernică, evlavioasă, pioasă. – V. smeri.
s. v. credință, cucernicie, cuvio-șenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie, umi-lință.
s. f., g.-d. art. smerírii; pl. smeríri