, smide, s.f. Desiș format din arbori tineri sau din tufe de spini, de zmeură etc. [Var.: (reg) smid s.n.] – et. nec.
, smíde, smízi și smíduri, s.f. (reg.) 1. desiș în pădure format din tufișuri de mărăcine, zmeură, mure etc.; sihlă, smidar, smidărie. 2. loc prăpăstios, unde se pătrunde greu. 3. gard viu. 4. (în forma: simidă) grămadă de butuci și frunze în dezordine.
s.f. – Grindină. Origine necunoscută. Legătura cu pol. smiad „furtună” (Scriban) nu pare evidentă. Sec. XVII, înv.
s.f. – 1. Hățiș, desiș de pădure tînără. – 2. Despădurire, pădure tăiată. Origine necunoscută. Nu este probabilă der. din sl. sviteti „a scăpăra, a fulgera” (Cihac, II, 338, îl interpretează ca „pădure incendiată de trăsnet”). Cu atît mai puțin convingătoare este explicația bazată pe ngr. σημύδα „mesteacăn” (Bogrea, Dacor., III, 736; cf. Scriban). Nu e sigur dacă-i vorba de un cuvînt identic cu cel anterior; poate are legătură cu smirdar. – Der. smidărie, s.f. (Trans., desime); smidos, adj. (des, dens).