definiția snur definiție dex

expr. (vulg., glum.) femeie exagerat de slabă.

, șnururi, s.n. 1. Sfoară (îmbrăcată în mătase colorată, în fir etc.), de obicei răsucită în două sau în trei, întrebuințată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; șiret¹ (2). 2. Ansamblu de fire electrice (foarte) flexibile, izolate între ele și strânse într-un înveliș protector, folosit pentru racordarea la rețea a lămpilor portative, a fiarelor de călcat, a aparatelor de radio etc. – Din germ. Schnur.

s. 1. șiret, (reg.) șinor. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.) 2. cordon. (~ electric.)

s. n., pl. șnúruri

n. 1) Sfoară de bumbac, de lână sau de metal, folosită ca ornament la haine sau la mobilier; șiret; găitan; ceapraz. 2) reg. Bentiță îngustă de material textil, țesută tubular sau în fâșie, folosită pentru a încheia și a strânge încălțămintea, unele haine etc.; șiret. 3) Conductor electric flexibil, întrebuințat pentru a racorda diferite aparate la rețeaua de curent. /<germ. Schnur

s.n. – Cordon, laț, bantă. Germ. Schnur (Borcea 209), cf. pol. sznur, rus. snur (Cihac, II, 390). – Der. șnurui, vb. (a împodobi cu galoane, cu șnururi; a coase, a forma registre cu hîrtiile destinate arhivei). Este dubletul lui șinor (var. șînor), s.n. (Trans., Olt., cordon, galon), din germ. prin intermediul mag. sinúr (Diez, Gramm., I, 281; Gáldi, Dict., 158); der. înșinora, vb. (Trans., a galona).

s. n. 1. sfoară răsucită din mai multe fire de bumbac, îmbrăcate în mătase colorată; șiret. 2. ~ electric = cordon electric flexibil, pentru racordarea la rețea a unor aparate mobile, lămpi portative etc. (< germ. Schnur)