definiția sonetelor definiție dex

sonete, s.n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă. – Din fr. sonnet, it. sonetto.

s. n., pl. sonéte

n. Poezie lirică cu formă fixă, compusă din paisprezece versuri grupate în două strofe catrene și două terțene. /<fr. sonnet, it. sonneto

s.n. Poezie lirică cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri endecasilabice grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima liberă, ultimul vers cuprinzând ideea dezvoltată în poezie. [Cf. fr. sonnet, it. sonnetto].

s. n. poezie lirică cu formă fixă, din 1⁴ versuri endecasilabice grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima liberă. (< fr. sonnet, it. sonetto)

sonete, s.f. Dispozitiv alcătuit dintr-un berbec (II 2) care alunecă pe un stâlp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) piloții în sol (de obicei pe fundul unei ape), menținându-i totodată în poziția prescrisă. – Din fr. sonnette.

s. f., pl. sonéte

f. Dispozitiv pentru baterea stâlpilor în pământ prin lovituri repetate. /<fr. sonnette

s.f. Aparat folosit pentru baterea piloților² în pământ (în fundul unei ape). [< fr. sonnette].

s. f. utilaj pentru baterea piloților² și palplanșelor în pământ. (< fr. sonnette)