spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.
vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, tremura, zgudui
spăimântări, s.f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) spăimânta și rezultatul ei; înspăimântare. – V. spăimânta.
s. v. groază, încrâncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, în-spăimântare, oroare, spaimă, teroare.
s. f., g.-d. art. spăimântării; pl. spăimântări
spăimântări, s.f. (înv. și pop.) 1. înspăimântare. 2. stăruință, căutare disperată.
vb. – A speria. – Var. înspăimînta, înv. și Banat spămînta, speminta. Origine incertă. Se consideră der. din lat. *expavῑmentāre (Philippide, Principii, 99; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Pușcariu 1612; Candrea; DAR) sau expaventāre (Crețu 369; Tiktin; REW 3035); dar der. este dificilă și sard. spamenta, prezentat ca argument cu acest prilej, nu constituie un paralelism (Wagner 112). Alternarea rezultatului se atribuie prezenței lui spaimă. – Der. (în)păimîntător, adj. (oribil, teribil).