expr. niciodată.
spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.
și substantival (despre bărbați) Căruia nu-i crește barbă și mustăți. /<lat. spanus
spâni, -e, adj. Căruia nu-i crește (aproape) deloc barbă și mustață. Față spână. Om spân. ♢ (Substantivat, m.) Spânul vrea să-ți răpuie capul (CREANGĂ). – Lat. *spanus (< gr.).
spânesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni spân. ♦ (Despre păsări) A-și pierde penele. – Din spân.
adj. m. – Glabru, fără păr. – Mr. spîn. Gr. σπάνος, de la στάνυς „lipsă de densitate” (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 și 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spënk, sl. spanŭ. Prezența unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteză posibilă și nici necesară (calabr., sicil. spanu este împrumut direct din gr.). Der. din sl. este posibilă, dar se lovește de dificultatea trecerii lui an › în, care este aceeași din cuvintele mult discutate, jupîn, smîntînă, stînă și stăpîn. – Der. spînatic (var. spînatec), adj. (glabru).
, șpani, s.m. 1. (În orânduirea feudală din Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor sau (mai târziu) șef administrativ al unui ținut. 2. (Înv. și reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.
șpani, s.m. 1. (înv.; în orânduirea feudală din Transilvania) titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor al unui ținut. 2. (înv. și reg.) administrator, intendent al unui ținut. 3. (reg.) prefect. 4. (reg.) subprefect. 5. (reg.) pădurar.
s.m. – Viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. Mag. spán, ispán (Candrea; S. Pop, Dacor., VIII, 66). – Der. fișpan, s.m. (Trans., prefect, guvernator), din mag. fő-ispán.
s.n. 1. Așchie de lemn sau de metal provenită din prelucrarea acestora la strung, la freză etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. [Pl. șpanuri, (s.m.) șpani. / < germ. Span].
s.m. (Ban., Trans. SV) Nobil care stăpînea sau administra un ținut. Cine va ține vrăji, aceia să să de șpanilor, să nu să vor lăsa. SAVA, AȘEZĂMÎNTURILE. Din mila... șpanului săcuilor. SA, 2r. Ishpan. Castellanus. Comes. AC, 344; cf. PP, 3. ♦ (Mold.) Nobil. Izvorîia den toată lumea la Italiia, pentru să fie în volniciia Italiei șpan, adecă nemiș, cum dzic leșii șlehtici. NCL I, 47; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. Variante: ișpan (AC, 344; PP, 3). Etimologie: magh. spán, ispán. Cf. șleahtic.