definiția sperantele definiție dex

, speranțe, s.f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ♢ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă, de la care se așteaptă realizări mari. – Din it. speranza.

s. 1. nădejde, (înv.) răbdare, sperare, upovăință. (Toată ~ mea e în tine.) 2. (înv.) sperare. (X e ~ noastră.) 3. credință, nădejde, (rar) nădăjduire, (înv.) nădăjduință. (Nu și-a pierdut ~ în mai bine.)

≠ decepție, deznădejde, disperare

s. f., g.-d. art. speránței; pl. speránțe

f. 1) Sentiment al unei persoane care speră; credință în posibilitatea realizării unei dorințe sau a unei acțiuni; nădejde. ~ zadarnică. ♢ În ~a că sperând că; nădăjduind că. A avea ~ a spera; a nădăjdui. A nutri ~a a spera în adâncul sufletului. A pierde orice ~ a înceta cu totul de a mai spera; a se descuraja complet. Nu mai este nici o ~ totul este pierdut. 2) Persoană sau lucru care constituie obiectul acestui sentiment; nădejde. Unica ~. [G.-D. speranței] /<it. speranza

s.f. Nădejde. ♦ (Fam.) Persoană capabilă, de la care se așteaptă mult în viitor. [< it. speranza].

s. f. 1. nădejde. ♢ încredere în viitor, în reușita cuiva. 2. (fam.) om capabil, de la care se așteaptă mult în viitor. (< it. speranza)