sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.
vb. 1. a crede, a nădăjdui, (înv. și reg.) a se nădăi. (~ că își va realiza visul.) 2. a nădăjdui, (înv.) a upovăi. (~ în zile tot mai senine.) 3. a (se) aștepta, a nădăjdui, (înv. și reg.) a se nădăi. (Să nu ~ nimic de la el.)
tranz. A aștepta cu încredere (mai mult sau mai puțin fermă). 2. in-tranz. A crede că o dorință sau o acțiune se va înfăptui; a trage nădejde; a nădăjdui. /<lat., it. sperare
vb. – A nădăjdui, a avea nădejde. Lat. sperare (sec. XIX). – Der. speranță, s.f., din it. speranza; dispera (var. despera), vb., din it. disperare.
vb. I. intr., tr. A avea speranță, a nădăjdui. [P.i. sper, 3,6 -ră, conj. -re. / < lat. sperare, cf. it. sperare].