speriați, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. ♦ Care exprimă spaimă. [Pr.: -ri-at] – V. speria.
s.n. 1. Faptul de a (se) speria; sperietură (1). ♢ Loc. adv. A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) = a speria a înspăimânta (pe cineva). 2. (În superstiții) Sperietură (2). [Pr.: -ri-at. – Pl.: (m., în loc. vb.) sperieți] – V. speria.
s. frică, sperietură, (înv. și reg.) sperieciune. (A tras un ~!)
m. 1) v. A SPERIA și A SE SPERIA. ♢ A băga pe cineva în ~eți (sau în toți ~eții) a speria pe cineva tare; a înspăimânta. De ~ a) care sperie, uimește; b) ieșit din comun; extraordinar. 2) pop. Boală provocată de spaimă. [Sil. -ri-at] /v. a (se) speria
a o băga pe mânecă, a se căca împrăștiat, a se căca pe el / pe ea, a i se face inima cât un purice, a se îngălbeni de frică, a i se ridica părul măciucă, a-i sări (cuiva) inima din loc, a-l trece nădușelile / răcorile, a-i trece (cuiva) un șarpe rece prin sân.
expr. pleacă!
spérii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. ♢ Expr. (Refl.) Se sperie și de umbra lui, se spune despre o ființă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș. ♢ Expr. A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumusețe, calități). ♢ Loc. adj. și adv. De speriat = ieșit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr. : -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).
vb. 1. a se teme, (înv.) a se stidi, (arg.) a se târși. (Nu mă ~ de nimic.) 2. v. îngrijora. 3. (prin Mold.) a se sâi. (Calul s-a ~.) 4. a (se) intimida, (rar) a (se) timora. (Îl ~ greutatea rolului.)
vb. (sil. -ri-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. spérii, 3 sg. și pl. spérie (sil. -ri-e), 1 pl. speriém; ger. speriínd (sil. -ri-ind)
intranz. A fi cuprins brusc de frică; a se înfricoșa. ♢ Se sperie și de umbra lui se spune despre cineva foarte fricos. /<lat. espavorare
tranz. A face să se sperie. ~ lumea. ♢ ~ cuiva somnul a alunga cuiva somnul. ~ lupul cu pielea oii a încerca zadarnic să intimidezi pe cineva. [Sil. -ri-a] /<lat. espavorare
vb. – A înspăimînta, a înfricoșa, a uimi, a fi surprins. – Var. spăria, pers. I, speriu, spariu, spai(u). Mr. aspar, aspăreare, megl. spar, spărui, spăreari. Origine incertă. Pare să fie vorba de un lat. expavēre (Tiktin; REW 3036, art. suprimat), dar der. este dificilă (se presupune un rezultat spaiu › spariu ca în habet › are, sau o disimilare expavēre › *exparēre, care pare inadmisibilă). Fazele intermediare propuse de Cihac, I, 44 (lat. *expavĭlāre) și de Candrea (lat. expavorare) par și mai puțin convingătoare. Mai probabil e vorba de o confuzie între mai multe cuvinte lat., ca expārēre ‹ pārēre „a părea”, sau experῑre „a experimenta”. Uz general (ALR, I, 90), dar cu numeroase var. locale. Der. sperietoare, s.f. (momîie; paiață, pocitanie); sperietură, s.f. (speriat, uimire); sperios, adj. (fricos; timid); speriuș, s.n. (spaimă, frică).