s.n. 1. Faptul de a (se) speria; sperietură (1). ♢ Loc. adv. A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) = a speria a înspăimânta (pe cineva). 2. (În superstiții) Sperietură (2). [Pr.: -ri-at. – Pl.: (m., în loc. vb.) sperieți] – V. speria.
speriați, -te, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. ♦ Care exprimă spaimă. [Pr.: -ri-at] – V. speria.
s. frică, sperietură, (înv. și reg.) sperieciune. (A tras un ~!)