definiția spetele definiție dex

s.f. pl. (reg.) platcă (la cămășile bărbătești).

expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută

expr. a avea sprijin / protecție din partea unor persoane importante

(în fața cuiva) expr. (iron.) a admira, a venera.

expr. a fura.

expr. (intl.) a fi înecat.

expr. (d. bărbați) a practica sexul anal.

(cuiva) expr. a ignora ostentativ (pe cineva).

expr. pe jumătate admirativă și pe jumătate peiorativă, expresia este folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar care are un trup bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără decât este în realitate.

expr. v. din spate liceu, din față muzeu.

expr. pe jumătate admirativă și pe jumătate peiorativă folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar are un trup bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără.

s. v. ferigă.

s. f.

(I, III) spate, (II) spete, s.f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene cu două rădăcini printre dinții căruia trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ♢ Loc. adj. Lat în spete = cu umeri largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

s. (ANAT.) 1. (la oameni) omoplat, scapulă, (pop.) lopățica umărului, (prin Transilv.) lopătiță, (italienism înv.) spală. 2. (la animale) (reg.) arm.

s. v. gater, joagăr, paloș, rezemătoare, sabie, spadă, spate, spătar, spetează, spinare.

(piesă la războiul de țesut, spadă) s. f., pl. spáte

(os; spetează) s. f., g.-d. art. spétei; pl. spéte

f. Piesă la războiul de țesut prin care se trec firele de urzeală și cu care se îndeasă firele bătăturii. /<lat. spatha

f. 1) (la om) Os lat triunghiular, care constituie partea posterioară a articulației umărului; omoplat. 2) Porțiune a corpului din regiunea acestui os. ♢ Lat în spete spătos, robust. ~a-dracului varietate de ferigă cu frunze foarte dințate. 3) (la animale) Os lat care se află în partea de sus a membrelor anterioare. 4) Parte a corpului din regiunea respectivă. 5) rar Spetează a scaunului. /<lat. spatha

s.f. Bractee care acoperă florile în faza de boboc. [< lat. spatha, cf. fr. spathe].

s. f. bractee mare, în formă de sac, care învelește spadicele, în faza de boboc. (< fr. spathe, lat. spatha)

spate, s.n. 1. Partea posterioară a corpului omenesc, de la umeri până la șale; partea superioară a corpului animalelor, cuprinzând regiunea coloanei vertebrale dintre articulațiile membrelor; spinare. ♢ Loc. adv. În (sau pe) spate = pe umeri sau pe partea dorsală a corpului; în spinare. Pe spate = a) culcat cu fața în sus; b) spre ceafă. Din (sau la, pe la, de la, în) spate = în (sau din) urmă. ♢ Expr. A întoarce cuiva spatele = a nu mai vrea să știe de cineva sau de ceva; a deveni indiferent. A-l strânge pe cineva în spate = a) se spune când o haină este prea mică pentru cineva; b) se spune când cineva se înfioară de frig sau de spaimă ori când este preocupat de un lucru dificil. A nu ști nici cu spatele = a nu ști nimic despre ceva, a nu avea habar. A avea spate (tare) = a avea sprijin, protecție. A da (un pahar cu băutură) pe spate = a bea repede și dintr-o dată, pe nerăsuflate. A arunca ceva pe (sau în) spatele cuiva = a arunca vina, responsabilitatea pe cineva. (Fam.) Mă doare în spate = puțin îmi pasă, mă lasă indiferent. ♦ Procedeu de înot pe spate (1); probă sportivă de înot care folosește acest procedeu. 2. Parte a unor obiecte opusă feței; parte a unei așezări, formații etc., opusă direcției spre care este orientată. ♦ Parte a unei haine care acoperă spatele (1). ♦ Ceea ce se află în spatele (2) unei așezări, unui obiect etc. 3. Spătarul, speteaza scaunului; rezemătoare. [Pl. și : spete] – Lat. spathae (pl. lui spatha).

s. v. cont, seamă, socoteală, spătar.

s. 1. spinare, (pop.) spată, (reg.) șa, (înv. și fam.) cârcă. (A lua ceva în ~.) 2. rezemătoare, spătar, spetează, (înv. și reg.) spată. (~ la un scaun.) 3. dos. (În ~le casei.) 4. dos, fund. (În ~le curții.)

s. n., pl. spáte

n. 1) (la om și la animale) Parte a corpului situată de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gâtului până la șale); spinare. ♢ În ~ pe partea dindărăt a corpului. Pe ~ culcat cu fața în sus. Din (sau la, pe la, de la, în) ~ din (sau în) urmă; din dos. Adus de ~ încovoiat, îndoit. A-i întoarce cuiva ~le a se supăra pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fără știrea cuiva. A nu ști nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu bănui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) în ~ a fi tot timpul neliniștit. A arunca ceva pe (sau în) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lăsa în seama altuia anumite obligații. A avea ~ (tare) a fi protejat, susținut (de cineva). 2) Probă sportivă de înot (cu fața în sus). 3) Partea dindărăt a unui obiect; dos. În ~le casei. 4) Teritoriu aflat în urma frontului. În ~le dușmanului. /<lat. spatha

s. pl. v. greabăn.

, spețe, s.f. 1. Specie. 2. Pricină adusă spre rezolvare înaintea unui organ de jurisdicție. ♢ Loc. adv. În speță = în cazul de față, în cazul dat. – Cf. germ. Spezies, fr. espèce.

s. 1. specie. (~ umană.) 2. v. categorie. 3. v. tip.

s. v. acțiune, cauză, judecată, proces.

s. f., g.-d. art. spéței; pl. spéțe

f. 1) v. SPECIE. 2) jur. Problemă litigioasă prezentată spre soluționare în fața unui organ judiciar. ♢ În ~ în cazul dat. /<lat. species

s.f. Specie. [Pl. -țe. / cf. fr. espèce, lat. species].

s. f. 1. specie. 2. (jur.) pricină supusă spre rezolvare unui organ de jurisdicție. o în ~ = în cazul dat. (< germ. Spezies)