definiția stab definiție dex

(1) ștaburi, s.n., (2, 3) ștabi, s.m. 1. S.n. (Înv.) Stat-major. 2. S.m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ♢ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S.m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.

(1) ștaburi, s.n., (2, 3) ștabi, s.m. 1. S.n. (Înv.) Stat-major. 2. S.m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ♢ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S.m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.

s. (fam.) mahăr. (E mare ~ la noi.)

s. v. conducător, stat-major, șef.

s. v. conducător, stat-major, șef.

s. (fam.) mahăr. (E mare ~ la noi.)

(ofițer superior, șef) s. m., pl. ștabi

(stat-major) s. n., pl. ștáburi

(stat-major) s. n., pl. ștáburi

(ofițer superior, șef) s. m., pl. ștabi

n. Organ de conducere a forțelor armate; stat-major. /<germ. Stab, rus. štab

m. fam. Persoană care face parte din conducerea unei instituții, organizații etc.; conducător; șef. /<germ. Stab, rus. štab

m. fam. Persoană care face parte din conducerea unei instituții, organizații etc.; conducător; șef. /<germ. Stab, rus. štab

n. Organ de conducere a forțelor armate; stat-major. /<germ. Stab, rus. štab

s.n. (reg.) rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.

s.n. (reg.) rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.

s.n. – 1. (Înv.) Stat Major. – 2. (S.m.) Ofițer din Statul Major. Germ. Stab, prin intermediul rus. štab (Candrea). Este dubletul lui șteap, s.m. (spin, mărăcine), prin intermediul săs. stap (Drăganu, Dacor., III, 709; cf. Graur, BL, III, 43), cf. sb. štap, rus. štepa (în Munt., mai curînd în forma ștep).

s. m. (fam.) persoană de vază pe plan social; șef, conducător. (< germ. Stab)

s. m. (fam.) persoană de vază pe plan social; șef, conducător. (< germ. Stab)

s. m., pl. ștab-ofițéri

s. m., pl. ștab-ofițéri