definiția statatoare definiție dex

loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre

s.f., pl. stătători

, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1.Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ♢ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2.(Înv.:despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător.

, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1.Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ♢ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2.(Înv.:despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător.

adj. stagnant. (Ape ~oare.)

adj. v. durabil, fixat, sedentar, stabil, statornic, trainic.

≠ curgător

adj. m., pl. stătătóri; f. sg. și pl. stătătoáre

1) Care stă (pe loc); care nu se mișcă; imobil. ♢ Apă ~oare apă care nu curge. 2) și adverbial : De sine ~ care nu depinde de nimeni; independent. /stat + suf. ~ător