steiuri, s.n. Colț (ascuțit) de stâncă. ♦ (Rar) Bolovan de piatră, de sare etc. – Cf. scr. stenje.
s. n., pl. stéiuri
n. 1) Stâncă ascuțită. 2) Bucată compactă dintr-o materie oarecare (de piatră, de sare etc.). [Monosilabic] /Orig. nec.
adj. – Breaz, cu pată albă în frunte. Origine incertă. Ar putea fi un lat. *stēlleius (Diculescu 176) sau *stēlleus (Graur, GS, VI, 335). Mai probabil direct de la stea, chiar dacă Tiktin găsește der. surprinzătoare; trebuie să se pornească de la stei, pl. lui *stel, cu suf. dim.