stigmate, s.n. 1. Urmă lăsată de ceva; spec. urmă rușinoasă, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marcă, ștampilă, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier roșu) pe corpul sclavilor sau al delincvenților. ♦ (Rar) Pată de murdărie. 2. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde și încolțește polenul. 3. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheelor, așezate pe părțile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis.
s. n., pl. stigmáte
n. 1) Semn distinctiv imprimat cu un fier roșu pe corpul sclavilor sau al delincvenților. 2) Semn dezonorant; pată rușinoasă. /<lat. stigma, ~atis, ngr. stigma, ~atos, fr. stigmate
n. 1) bot. Extremitate superioară a pistilului, unde se reține și germinează polenul. 2) zool. Orificiu din regiunea laterală a corpului unor insecte, prin care aerul pătrunde în trahee. /<lat. stigma, ~atis, ngr. stigma, fr. stigmate
s.n. 1. Urmă lăsată de o rană, de o plagă; cicatrice. ♦ (Fig.) Urmă, semn dezonorant, rușinos, care nu se șterge. ♦ Urmă lăsată de fierul roșu cu care se înfierau sclavii etc. 2. (Bot.) Partea superioară a stilului, pe care se depune polenul; stigmă. 3. Fiecare dintre deschiderile traheelor la arahnide, insecte etc., situate pe părțile laterale ale corpului; stigmă. [Pl. -te, -turi. / < fr. stigmate, cf. lat., gr. stigma].
s. n. 1. urmă lăsată de o rană, de o plagă; cicatrice. 2. urmă lăsată de fierul roșu cu care se înfierau sclavii, delincvenții etc. ♢ (fig.) urmă, semn dezonorant, rușinos, care nu se șterge. 3. (bot.) partea terminală a stilului (IV), pe care se depune polenul; stigmă. 4. fiecare dintre deschiderile traheelor la arahnide, insecte etc., pe părțile laterale ale corpului; stigmă. (< fr. stigmate, lat. stigma)