stihuri, s.n. 1. (Înv., pop. și poetic) Vers; p. ext. (la pl.) poezie. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cântare bisericească. – Din sl. stihŭ.
s. 1. (LIT.; la pl.) poezie, versuri (pl.), (Mold. și Transilv.) verș. (Scrie ~ și proză.) 2. (BIS.) verset, (rar) vers. (~ din psalmi.)
n. 1) înv. pop. Rând de poezie format dintr-un șir de cuvinte, așezate potrivit unor anumite reguli de măsură și cadență; vers. 2) mai ales la pl. rar Creație literară scurtă în versuri; poezie. /<ngr. stihos, sl. stihu
s.n. – 1. Vers. – 2. Verset. – 3. Poezie. – Mr. stih. Mgr. στίχος (Roesler 576; Murnu 53; cf. Vasmer, Gr., 137), cf. sl. stichŭ. – Der. stihoavnă, s.f. (cîntare bisericească la sfîrșitul vecerniei) din sl. stichovĭna; stihui, vb. (a compune versuri, a versifica); stihuitor, s.m. (versificator); stihiră, s.f. (cîntare la slujba de dimineață), din mgr. στιχηρόν; stihotvoreț, s.m. (înv., poet), din rus. stichotvorec.
s.n. (Text.) Împunsătură cu acul sau cu un alt instrument. [< germ. Stich].
s. n. (text) împunsătură cu acul sau cu un alt instrument. (< germ. Stich)