stivuiésc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.
vb. (rar) a stiva. (A ~ lăzile.)
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. stivuiáscă
tranz. (obiecte de același fel) A așeza în straturi suprapuse; a face stive. /stivă + suf. ~ui